Înghețată între generații

Închid ochii, inspir adânc. Strâng bucata verde de plastic în mâinile mele mici, o fac să dispară în pumn, acesta din urmă adâncindu-se în buzunarul pantalonilor mei galbeni-pui, scurți.

Ies pe poartă gânditoare, am grijă să nu o izbesc atunci când o închid. E veche, mereu îmi murdăresc palmele de rugină, iar lemnul a putrezit de mult sub cuiele grele. Expir. Mă rog în gând să nu mă fi auzit. Fac câțiva pași și o zăresc. Stă mereu în același loc. Este bătrână. S-a născut bătrână. Totuși, am niște amintiri vagi cu ea, de pe vremea în care reușea să urce treapta spre bucătărie doar sprijinindu-se de pereți cu palma ei noduroasă, într-o mișcare scurtă. De pe vremea în care stătea ceva mai dreaptă, când încă nu avea nevoie de cârjă. Din epoca în care asupra satului domnea o iarnă infernală, iar bunica mă ținea de mână, ajutându-mă să răzbesc prin nămeții de două ori mai mari decât mine. Eram îmbrăcată gros, pe cap aveam o căciuliță roșie, din acelea care îți acopereau gâtul, capul și urechile, care lăsau liber un cerculeț mic, din care răsărea fața de copil. În cazul meu, însă, răsăreau doar ochișorii, având un fular în șapte straturi strâns peste năsuc și buze, pentru a nu răci. Cumva, în ciuda frigului, simțurile mele au reușit să reia legătură, ochii zărind ușa ei larg deschisă, din casă ieșind aburi grei. Mirosul mi-a umplut imediat nările îngropate de stratul gros de fular. Miros de cozonaci. Însă nu erau cozonaci, după cum aveam să descopăr în momentul în care mă scuturam de zăpadă la intrare. Cu o mișcare studiată, bunica mi-a dat jos cojoacele de la gură, mi-a dat jos mănușa cu deget de la mâna dreaptă și m-a împins spre ea, ea întinzându-mi o bucată ruptă din pâinea aburindă, cu coajă groasă, care se topea în gură.

De pe vremea în care ne rugam de ea să ne facă un preparat al cărui nume nu îl voi divulga, căci fericirea este mult mai intensă atunci când devine taină. Iar ea ne făcea pe plac.

Revenind, stă în același loc. Scaunul plasat strategic pe pragul lat al ușii de la intrare, cocoțată în vârful treptelor pătrățoase, înalte. Are un tricou alb, vechi, dantelat. Sugna neagră, din care îi răsar picioarele umflate, în care un cartograf pare că i-a trasat toate drumurile tinereții, ascunse într-o pereche de papuci. Năframa neagră, care se odihnea pe umerii ei abătuți. Mâinile cu pielea lăsată, care i se împleteau în poală. Fața zbârcită, cu sprâncene albe, devorate de ani. Buzele subțiri, supte de bătrânețe. Radia frumusețe într-un mod straniu. Avea o lumină care te atrăgea, care te izola de lume precum lumina unui reflector de izolează de întuneric.

Trec prin fața ei. Nu mă vede, căci ochii ei căprui au început să cunoască mai bine ceața. Totuși, îmi aude pașii mici, care mergeau pe pietrele de pe uliță.
-Care ești?
-Eu.
-Aba. Unde mergi?
-Până la magazin.
-Hai până aici, să îți dau să îmi iei și mie orișce.
Acest dialog era de- a dreptul chinuitor pentru mine, deoarece îi cunoșteam deznodământul. Prindea cârja groasă, sprijinită de ușă, lângă scaunul ei. Aștepta să urc treptele, acestea fiind foarte înalte pentru mine. Reușesc, în final, postând-mă în fața ei.
-Dă mâna!
Spunea asta în timp ce palma mea mică era înfășurată în jurul degetelor ei. O trăgeam cu toată forța, ajutând-o să se ridice. Privind în urmă, conștientizez faptul că nu o ajutam cu nimic, îmi dădea doar satisfacția de a mă crede puternică. În timp ce se ridica, îi priveam cu atenție mâna. Era o secundă eternă, un moment în care înțelegeam sau aveam senzația că înțeleg atât de multe lucruri. I se puteau citi cu ușurință venele bătrâne, prin care pulsa un sânge antic. Totul era vechi la ea. Mă prindea puternic de braț, simțeam o durere plăcută. Nu își dădea seama de faptul că brațele mele erau subțiri precum niște nuiele, neavând un sprijin real în ele, motiv pentru care mă strângea de braț până când îl simțea în palma ei. În această poziție, se întorcea lent, printr-o învârtire ca pe călcâie, spre ușă, înaintând cu greu. Mă prindea de umăr. O prinsoare din care nici măcar un criminal nu ar putea scăpa. Camera ei era chiar prima. De cum intram, patul ei era postat în partea stângă, lipit de perete, înalt, acoperit de o cergă în loc de cearșaf. Pe pat se mai afla o plapumă voluminoasă. O las să se sprijine de pat și înaintez singură în încăpere. Dădea cu o smucitură perna la o parte, lăsând la iveală un plic alb, de la factura de la curent. Apucă plicul și se lasă greu pe pat. Între timp, analizez pozele din vitrină, acestea prezentând familia noastră în diverse etape, într-un timp fără de timp. Duc mâinile la spate, precum un critic de artă adevărat. Știam ce reprezintă fiecare fotografie.
-Ăsta e nenea Ion în armată?
-Da.
-Ăștia suntem toți strănepoții dumitale?
-Da.
-Ce mulți suntem!
-Sunteți.
Aceasta extrăgea cu grijă o hârtiuță verde din plic, înmânându-mi-o cu cea mai mare ceremoniozitate, de parcă mi-ar fi decernat un premiu important.
-Ce-ți iei?
-O înghețată.
-Să îmi iei și mie una.
Stătea puțin pe gânduri, după care scotea din plic o nouă hârtie verzuie.
-Ia-mi două.
O lăsam pe pat cu promisiunea că mă voi întoarce curând. Până mă întorceam cu punguța foșnind în mânuțele mele nerăbdătoare, ea își restituise locul de afară, instalând un scaun mic alături.
-Ai venit?
-Am venit. Poftim!
Îi întindeam punguța, iar ea își oprea doar o înghețată.
-Mănâncă-le tu, să crești mare!
După un mic protest, acceptam în tăcere mica victorie. Nu îmi plăcea atunci când îmi dădea mie înghețata. De ce mă mai punea să o cumpăr dacă mi-o dădea mie? Atunci nu am înțeles. Acum înțeleg.

Savuram înghețata în taină.
-De ce nu dormi la amiază?
-Pentru că nu mi-e somn!
-Trebuie să dormi, pentru că ești mică!
-Dar dumneata de ce nu dormi? Pentru că ești mare?
Îi zăream proteza în rânjetul ei amuzat.
-Da, ai dreptate!
După un moment de tăcere își relua fraza:
-Lasă, nu dormi, o să vrei tu să dormi, dar eheee, n-o să mai poți!
Atunci nu înțelegeam, acum înțeleg. Dar e mult prea târziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close