copil(ărie)

Bătrână copilărie,
ieși în întâmpinare,
căci iar m-am pierdut pe calea
ce mă făcea copil!
nu mai am somn,
vise sau poftă de dulce,
am început să beau ceea ce nu-mi plăcea atunci când eram mic;
singurătatea mi-e tot mai deasă și nu am cu ce să o alin…
patul îmi vine mare,
cu cine pot să îl împart?
mă îmbrac singur,
dar cine să-mi mai spună că azi sunt prea dezbrăcat?
mă uit cu lacrimi la pozele
pe care cu carioci le desenam:
uite căsuța, uite bunica, uite bunicul,
și uite, cât de ușor i-am uitat…
mi-e rușine de mine, copilărie,
mi-e rușine că nu mai sunt copil,
am fugit de tine mult prea devreme,
iar astăzi mi-e mult prea rușine,
căci ți-am devenit străin…
ia-mă de mână,
strânge-mă până îmi vin în fire,
du-mă prin basme și castele,
pe dealuri și prin luminiș,
prin nori, mări și suspine,
prin curte, în casă devreme să fiu.
mai pune-mă, copilărie, la masă,
să sorb flămând din tot,
să îmbuc din tot în grabă.
să își piardă mama mâna prin părul meu,
să stau la tata pe genunchi,
de astă dată să nu fie obosit,
să mă clatin și de pieptul lui să mă lipesc,
să aud cum îi bate inima și cum se frâng lemnele în sobă…
mai du-mă, fericire, la bunici o dată,
să nu bat la ușă, să fie descuiat,
să nu mă tem că în casă e pustiu,
frig, praf și întunecat…
să fie acasă bunicul și bunica,
toți verii să fie sosiți,
să ne tragă bunicul cu sania,
iar bunica să prăjească minciuni…
să trăiască străbunica, săraca,
să ne mai povestească despre război.
prin lacrimi și riduri,
să ne povestească despre străbunicul,
să plângă, să ne spună că i-am fi fost dragi și lui…
fă, Doamne, pădurea mică din nou,
să ne putem sui în orice pom,
să fie brazii iarăși pitici,
să râdem de ei,
că și ei sunt mici…
mai fă, timp, ziua prea lungă,
să străbatem malul,
să răsucim făclii…
mai spune-mi, mamă, că în septembrie încep școala,
că doamna învățătoare iubește orice copil…
mai spune-mi, șoaptă, te rog,
cât de frumoasă e sărutarea de copil…
cu buze rârâite pe obraz,
ce râd după fiecare mic sărut.
maturitate, cât de urâtă mi-ai fi fost dacă te-aș fi avut
și cât de urâtă îmi ești, acum că te am…
copilărie, nu mă face străin
de abecedar, de uniforma de școlar,
mai agață-mi cheia de gât
și promite-mi că de astă dată mă aștepți…

1 gând despre „copil(ărie)

  1. Când suntem copii ne dorim să fim adulți, să putem face tot ce dorim. Adulți fiind ne dorim să fim din nou copii, să mai facem ce n-am făcut în copilărie, să îndreptăm greșeli. La bătrânețe aș da înțelepciunea vârstei pe vigoarea și sănătatea tinereții! Unde ești copilărie cu… pădurea ta cu tot? Nici Eminescu n-a avut răspuns la întrebare și n-a cunoscut bătrânețea, doar boala.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close