Căci iar am căzut din cuib

Cândva eram copil,
nu aveam vise ucise de Soare,
nici gânduri care să pătrundă
în chip de intemperii
sub tâmplă.

Eram puiul cuiva,
căci mă prindeau de aripi
chiar înainte de prăbușire,
iar eu, cu nedumerire,
îmi luam iarăși avânt.

Aveam pașii mici, grăbiți, împleticiți,
deasupra unui râu
pășeam cu uimire
pe scânduri,
privind păsări care decolau-rânduri!

Cu hotărâre și cu o nevoie maladivă
mă urcam în leagăn,
cu greutate, căci eram departe de cer;
loveam cu picioarele în pământ
și îmi creșteau aripi.

Astăzi, în mijlocul aceleiași nemuriri,
nu mai am leagăn,
nici aripi, căci,
lovind din picioare,
am reușit să cad din cuib.

Neavând cioc, căci mi l-a frânt
un copil în sărutări frumoase,
nu mai aveam cânt
sau când
să-i spun lumii cum doare.

Chiar aici, pe un pat muritor de frunze,
în grădina bunicii
plâng cu ochiul frânt
și mă sting de durere,
căci iar am căzut din nuc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close