Femeia care a hrănit un sat întreg timp de decenii Interviu #2

Un actant care a ocupat un rol principal pe scena bucătăriei tradiţionale româneşti, sufletul care a dăruit gust, culoare şi savoare bucatelor. Mama care a hrănit generaţii întregi, cea care a şters lacrimi de tristeţe şi a aşternut zâmbete. Doamnă a bucatelor tradiţionale. Cea pe care timpul o va păstra nemuritoare. Doamnelor, domnilor, puţină atenţie! Intră acum pe scenă: socăciţa!

G.D.: Ce este o socăciță și ce presupune această meserie?

F.T.: Ce e socăcița? O femeie care pregătește mâncarea pentru orice eveniment. Această meserie presupune responsabilitate.

G.D.: Care este profilul unei socăcițe?

F.T.: O femeie îmbrăcată curat, sănătoasă, decentă, serioasă.

G.D.: Existau bărbați care practicau această meserie?

F.T.: Da. La noi în sat erau doar vreo doi sau trei, dar în ziua de azi e plină lumea de bucătari care sunt bărbați.

G.D.: Ce vestimentație aveau socăcițele în bucătărie?

F.T.: Mai nou, vestimentația e una lejeră, cu un șorț în față. Mai demult, însă, femeile se îmbrăcau în haine populare. Înainte de a avea șorț, aveau ceva țărănesc, un fel de față de masă mai mică, care se prindea în față, o ştergătoare.

G.D.: Să fii socăciță e o tradiție de familie?

F.T.: Da, cel puțin la mine în familie. Bunica mea, mătușile mele, vărul meu, toți au fost socăcițe. Dar nu este neapărat o condiție, singura condiție e să știi să faci de mâncare.

G.D.: Cine era socăciță în sat?

F.T.: Femeile care știau să facă de mâncare pe gustul tuturor, însă nu existau prea multe într-un sat.

G.D.: Câte socăcițe erau în sat?

F.T.: Patru sau cinci, dar depinde de sat.

G.D.: Câte socăcițe erau într-o echipă de lucru?

F.T.: În mod normal, câte una. Când era vorba de o nuntă, eram câte două. Bineînțeles, pe lângă noi veneau și ajutoare din partea familiei.

G.D.: La noi în sat existau socăcițe de altă etnie?

F.T.: Unguroaice și ţâpţăroaice (n.r.: femei de origine germană, locuitoare ale cartierului Ţipţerai, din Vişeu de Sus, judeţul Maramureş), dar erau aduse de pe sate, până să apară și la noi socăcițe. Mai erau şi ruşte (n.r.: rutence, românce de origine ucrainiană, de la graniţa Maramureşului cu Ucraina), dar ele socăceau la ele în sat.

G.D.: Unde se organiza bucătăria?

F.T.: Dacă era nuntă, la casa miresei. Dacă era înmormântare, în bucătăria din curtea bisericii, la șătriță.

G.D.: Cuptor electric sau pe lemne?

F.T.: Pe lemne, dar doar dacă știi să îi duci rostul.

G.D.: Fiecare făcea ceea ce știa mai bine, sau ce îi venea la mână?

F.T.: Socăcița desemna câte o femeie mai pricepută pentru fiecare preparat, care avea mai multe ajutoare în subordine, ajutoarele urmând indicațiile femeii sau ale socăciței. Nimeni nu făcea nimic de capul ei.

G.D.: Socăcițele se ocupau și de băutură?

F.T.: Noi făceam siropurile și îndulceam băutura, adică îi dădeam culoare şi gust ţuicii.

G.D.: Cum arăta un meniu de nuntă făcut de voi?

F.T.: Aperitiv – chiftele, șnițele, ruladă de carne măcinată, ruladă de cașcaval, cordon bleu; aperitiv cald – șnițel cu orez, crenvurști; supe sau ciorbe – supă cu tăiței de casă, fierbeam câte șapte sau opt găini într-o oală, mai puneam și câte două oase de vită, zarzavat. Făceam și ciorbe, la alegere. Făceam friptură de vită sau de porc cu piure de cartofi și salată de varză sau castraveți murați. Pe urmă, sarmale. Se făceau câte două torte (n.r.: torturi) la o masă și se puneau prăjituri pe fiecare masă.

G.D.: Cum arăta un meniu de înmormântare?

F.T.: Ciorbă, friptură, o tocăniță de carne, sarmale, prăjituri.

G.D.: Cum arăta un meniu de post?

F.T.: Ciorbă de legume, sarmale cu ciuperci, prăjitură de post.

G.D.: La noi se făceau ciorbe acre?

F.T.: Nu, dar pe Mara (n.r.: valea Marei, în judeţul Maramureş) se făceau pentru dimineață, să taie din beție.

G.D.: Prin ce sate ai fost socăciță?

F.T.: Cuhe (n.r.: Cuhea, localitatea Bogdan Vodă), Dragomirești, Rozavlea, Vișeu, pe Mara.

G.D.: Ce instrument sau ingredient nu a existat, iar apariția lui v-a ușurat munca?

F.T.: Budinca, ciocolata și mixerul. Înainte, în loc de budincă, foloseam făină pentru creme.

G.D.: Cum se făcea mâncare pe gustul tuturor?

F.T.: O făceam pe gustul meu. Ăsta era secretul.

G.D.: Ce atmosferă era în bucătărie?

F.T.: Dacă era nuntă, râdeam și glumeam. Dacă murea o mamă-soacră și îi părea bine nurorii că o scăpat de ea, era mai fain ca la nuntă.

G.D.: De unde făceați rost de alimente?

F.T.: Nu știu de unde făceau familiile rost, dar era foarte greu. Era mare necaz pe capul cui avea de făcut nuntă.

G.D.: Cum se pregătea găina nașilor?

F.T.: Alegeam găina care era mai faină și mai grasă. Odată, cealaltă socăciță a venit la mine și m-a întrebat ,,Ce facem, hăi, Floare, că toate găinile îs desfăcute, ce om duce la nănași?!”. I-am spus ,,Dă-i, vaită-te, că amu să pun pticioare în ghips și cu tijă la oameni, și noi n-om putea pune! Batăr taci și nu te văita, bine că ai capu’, de acolo punem noi pticioare, până-i lume!”. Am luat găina, am pus-o pe o tavă, o înțepenit și i-am zis ,,No, pentru ce ai facut atâta larmă?”. Găina o înstruțam cu flori de barbânoc. Iarna căutam barbânoc pe sub omăt până ne înghețau degetele. Sau, cine avea, îl lua din fântână, că acolo nu îngheța. Găina se punea pe o tavă, îi puneai o țigară în gură, o aprindeai. Acum, nașii își iau găina acasă, dar pe vremuri nu era atâta carne, iar nănașul rupea din găină și le dădea nuntașilor din ea. Toată lumea se bucura, de parcă ar fi primit o delicatesă. Nici horincă nu prea era, era o onoarea să te cheme cineva și să îți dea să bei peste masă.

G.D.: Ce strigături erau la găină?

F.T.: Zâ-i, ceteraş, mai cu drag,/ Să mă pot sui pe prag,/ De pe prag să mă cobor,/ Să nu ptic, să mă omor,/ Că praguţu-i cu tinguţă,/ Să nu ptic, că îs mnicuţă!; Faceți-mi loc, feciorași,/ Să mă duc câtelinaș/ Cu găina la nănași,/ Cu găina ca ruja,/ Să o dau la nănașa,/ Cu găina asta friptă,/ La nănașa cea ibdită.; Săraca, găina me’!/ Rău îmi pare după ie,/ C-o ouat câte-un ouţ,/ De tăbacă la draguţ,/ C-o ouat şâ n-o ouat,/ De tăbacă la bărbat./ Săracă găina me’,/ Rău îmi pare după ie,/ Ieri o fo’ pă lângă şură,/ Amu îi cu struţ în gură,/ Ieri o fo’ pă după casă,/ Amu-i la nănaş pă masă.; Nănăşucă, îi ierta/ De nu-i siartă găina,/ Că am siert-o în cuptior/ Asară, de două ori,/ Aş mai si siert-o o dată,/ N-am avut lemne uscate,/ Că lemnele-s pă izvoară/ Şâ n-am marhă trăgătoară,/ Că lemnele-s pă vălcele,/ N-oi prinde mâţu’ la ele.; Să trăieşti, nănaşule,/ Să-ţi suceşti musteţile,/ Să saruţi nevestele,/ Să le suceşti cât de bine,/ Să mă saruţi şâ pă mine.; Hai, nănaşule-n grădină,/ Să pui preţu’ pă găină,/ Preţu’ pa gaină-i pus:/ De la milion în sus!; Nanaşule, te-aş ruga/ Să nu primeşti gaina,/ Că găina-i de furat,/ Pa mâini te-or duce legat.; Bine-mi pare mie amu/ C-am jafuit nanaşu’,/ C-o gânit că-i dau puicuţă,/ Şâ i-am dat cocoş cu puţă!

G.D.: Ce era rușinos să lipsească de la o nuntă?

F.T.: Mâncarea, pentru că uneori se întâmpla să se termine, dacă socăcița nu știa să estimeze porțiile. Eu mă înțelegeam dinainte, fie îmi dădeau câte ingrediente îmi cereau, fie nu mă duceam, că doar nu mi-oi strica renumele rețetelor pentru că nu au ei făină, şi nu m-oi face de ciuf să rămân fără mâncare la oameni, că nu aşa mi-o fost hiru (n.r.: renumele).

G.D.: Ce se punea pe masă înainte de apariţia apei minerale?

F.T.: Sifon, iar femeile bătrâne nu știau cum să îl desfacă, și se udau pe piept până erau de tot ciufu’.

G.D.: Cum se aproxima numărul de porții cât mai corect?

F.T.: Știam cam câte grame sunt pentru o porție, la câte persoane ajunge o oală de ciorbă. La friptură, spre exemplu, erau vreo 250 de grame. Calculam câte chiftele vin la un om şi făceam puţin mai multă mâncare.

G.D.: Câte zile dura prepararea meniului?

F.T.: O săptămână, asta dacă era nuntă. Pentru înmormântare ne încadram într-o zi sau două.

G.D.: Când ai fost prima dată socăciță?

F.T.: Pe la douăzeci și ceva de ani. Mi se tot spunea să merg de socăciță, că eram înaltă. Dacă erai înaltă, se spunea că ești mai valoroasă, că te vedeai printre mese.

G.D.: Când ai fost ultima dată socăciță?

F.T.: Acum câțiva ani, la o înmormântare.

G.D.: Cam cât costa o nuntă?

F.T.: Nunta se făcea cu alimente, nu cu bani. Strângeai de prin sat ouă, mai primeai. Pentru o nuntă îți trebuiau cel puțin 1.000. Spărgeam și câte 100 de ouă pentru o prăjitură. Erau zile în care făceam câte 80-90 de porții.

G.D.: Cam cât dura o nuntă?

F.T.: De seara până dimineața. Dacă era ceteră bună și oameni tineri, nu plecau acasă până a doua zi, la amiază.

G.D.: Diferența dintre a fi socăciță în perioada comunistă și după căderea comunismului?

F.T.: După ce o picat comunismul, ai avut de toate. Înainte, era năcaz mare pe tine dacă aveai de făcut nuntă, că aveai de umblat mult să faci rost de alimente.

G.D.: Puteai trăi doar din a fi socăciță?

F.T.: Și cât de bine trăiai! Era plata mare, aveai de mâncare, mâncai ce vrei, îţi luai şi acasă.

G.D.: Se omeneau socăcițele după nuntă?

F.T.: La uiaga de pe blid (n.r.: petrecere care avea loc, de regulă, a doua zi după nuntă). Ne băgau după masă și ne serveau cu mâncare neamurile mirilor. Tot veneau să ne întrebe de unde să ia una şi cealaltă.

G.D.: Ce unități de măsură tradiționale avem?

F.T.: Barbânța, blidul, lighenele, tăvile, feliile. Ne număram și chiftelele. Mai folosim şi termenul de ,,darabă”: o darabă de…

G.D.: Trucuri în bucătărie?

F.T.: Să ai foc bun, să ai cuptor bun, că dacă nu, nu îți merge treaba bună. Tai cozonacul și pâinea pe deasupra, înainte de a le băga în cuptor, să nu crape.

G.D.: Ce repere temporale își luau socăcițele în bucătărie?

F.T.: Se spunea că trebuie să frămânți aluatul până când asudă grinda sau să bați spuma până te doare mâna. Dar nu asuda grinda, că îți asuda capul. Și, care era mai mutalaucă, se căuta cu mâna, să vadă dacă nu o asudat, și toate se făceau cu aluat în cap, sau se uitau la grindă ca mutele, dar grinda nu avea cum să asude.

G.D.: Ce strigături existau pentru socăcițe?

F.T.: Socăciţă cu izmene,/ Găina tătă îi pene,/ Socăciţă cu chiloţi,/ Găina toată ţi-i floci./ Socăciță, hai încoace,/ Ce-ai făcut, nimic nu-mi place! Dacă știai să îi răspunzi, îi spuneai: De nu-ți place ce-am făcut,/ P-aicea-i drumu’ bătut./ De nu-ți plac mâncările,/ Drumu’ și cărările! Dacă era mâncarea bună, îți striga așa: Socăciță, hai încoace,/ Că ce ai făcut,/ Tăt-huc îmi place!

G.D.: Care e prăjitura ta preferată?

F.T.: Excelentul.

G.D.: Spune-ne o rețetă care îți vine acum în minte.

F.T.: De la Cehoslovacă. 150 de grame de nucă, 150 de grame de zahăr, 3 linguri de făină, un praf de copt și șase ouă. Bați albușurile cu zahărul, pui gălbenușurile, faci o cremă din gălbenușuri cu Ness și margarină frecată. Pui biscuiți înmuiați în cafea, iar deasupra pui glazură.

G.D.: Crezi că a pierit meseria de socăciță?

F.T.: Meseria asta nu moare veci, că nu poți merge la restaurant cu toate nimicurile. Trebuie să știi să faci o mâncare, că dacă nu, nu ești bun de nimic, nu ai nicio haznă!

Preiau eu. Cam așa a arătat și copilăria mea: printre prăjituri și înmormântări. Am mâncat doar de pe mâinile acestor maeștri bucătari tradiționali. Mereu e ușor să îți tragi un scaun la masă sau să te arunci pe o băncuță, înhățând muntele de sarmale din fața ta pe nerăsuflate, însă mai greu este să observi munca și dăruirea din spatele acelor sarmale înecate în smântână. O socăciță m-a învățat un lucru foarte folositor în viața. ,,Vezi masa aia? E a popii. Pe ea sunt cele mai mari gogoși. Du-te în cămară, ia gogoașa aia mai prăpădită și fă schimbul!”. Mă spovedesc, părinte! Am mâncat gogoși mai mari decât Sfânta Scriptură, dar nu regret nimic. Am avut grijă să mănânc tot, să nu mai calce babele pe mine atunci când fug printre mese după ce fur mâncare de pe masa preotului. Totuși, am mâncat cu atâta dedicare, încât m-ar vedea și Dumnezeu luând mâncare de pe masă. Aceasta a fost povestea celei care a gătit cu dragoste pentru generații întregi. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close