M-ai închipuit frumos

Cine să mai simtă? Mi-am lăsat visele în mai, sperând că o să mai fie… Nu a fost să fie.

Nu am putut pune geană pe geană, așteptând să văd ce are vara de oferit, exceptând aerul sufocant și strigătele din lumini întunecate.

Iubiri? De ce mi-ar oferi iubiri? De ce mi-ar dărui iubirea? Va fi o amăgire, ca de obicei. Va fi același chip pe care îl voi privi fugar, a cărui idolatrie mă va transforma în zeitate, trupul meu însoțindu-i cele mai spasmodice vise. Îl voi avea atât de aproape, atât de viu, respirând-mi în palmă, sorbindu-mă cu ochi străvechi. Suflet în suflet, fiori la fiecare atingere accidentală. Noapte și zi, dor și suspin, așteptări să vii, să fii. Să-mi fii. Întuneric care pleacă din infinit, precum o cupolă deasupra noastră. Un Aș pleca, însoțit de Te-aș săruta. Un Mi-e dor de tine și un Sunt chiar aici. O ultimă privire, prin care blestemăm neșansa. Pași încetiniți, de parcă am aluneca din Olimp, așteptând un zgomot, urmat de niște pași grăbiți și de niște gheare care se înfig în sărutare și carne. Un suspin, un Nu am putut și un dureros Nici eu. Un Iartă-mă și un Poate că nu sunt eu. Un Te iubesc care nu prinde glas în veci, dar care urlă în fiecare. Urlă în mine, plânge cu sughițuri, turnând amar în pahar, căci nu ești zeu, deci cu mine nu te pot lua.

Plânge în tine cu sânge, căci ești copil din alte vremi, ești suflet ce piere în mare, dar care nu s-a născut acum 5 secole din ea.

Plângi pentru că îți sunt închipuire.

Plâng și eu, căci m-ai închipuit frumos…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close